„Shrinking city e un fel de maladie în mai multe etape.” – interviu cu arh. Ilinca Păun Constantinescu

Shrinking city înseamnă decădere, abandon, indiferență, dar poate fi și o avangardă, un pretext pentru un nou început, un impuls pentru ca locuitorii să înceapă să își panseze orașul. Despre proceduri de diagnostic și soluții-surpriză în orașele României contemporane am stat de vorbă cu arh. Ilinca Păun Constantinescu, asistent universitar la UAIUM și bursieră a Colegiului Noua Europă. Ea este și curatorul expoziției „Orașe românești în declin” pe care o puteți explora la MNAC până pe 9 octombrie 2016.

hala parasita
Hală parasită în Drobeta-Turnu Severin

De ce te interesează fenomenul shrinking city? Continue reading „„Shrinking city e un fel de maladie în mai multe etape.” – interviu cu arh. Ilinca Păun Constantinescu”

Lecția de egoism

„Domnilor, v-am chemat aici ca să vă rog să fiți egoiști!”, spune Cristian Roman, alias Taxiul cu bomboane, în deschiderea reuniunilor unde este invitat să vorbească despre ceea ce face. Are un aer de vedetă rock în care îi ascunde pe Moș Crăciun din toate anotimpurile și pe omul de afaceri care, până nu demult, realiza prefabricate pentru crose de crichet, pe care le vindea în Anglia. Businessul începuse să aibă succes, dar a venit criza, iar pe actorii fără tradiție în piață i-a înghițit falimentul. Cristi s-a reprofilat vreo 2 ani pe taximetrie, iar acum este acționar „în fapte bune”.

untitled

Oamenii zâmbesc pe sub mustață și cad pe gânduri. „Ăăă, ăsta nu era tipul care dădea bomboane copiilor și mergea prin spitale să le citească povești?” Ba da, dar îi place să se joace și cu cuvintele. „Să ne gândim la bătrânețile noastre! Fiți siguri că un copil căruia noi i-am dăruit o carte sau i-am citit o poveste ne va ceda locul în tramvai mai târziu!” Se pare că i-a convins de vreme ce, din cei aproape 14.000 de fani adunați pe facebook, se strânge, în fiecare joi, o gașcă de altruiști care să-l însoțească. Continue reading „Lecția de egoism”

Criticul iubit

Alex. Leo Şerban ţinea cursuri de film la CESI. Pentru noi, masteranzii din anul I, el era vedeta. Fiecare avea, dacă nu afirmat cu vehemenţă în pauzele de ţigară, măcar schiţat mental, un prototip al personajului. Criticul de cinema iubit, însă distant. Invitatul cu umor, însă prea ocupat să răspundă la e-mailuri. Tipul savuros cu care ai fi vrut să-ţi scrii disertaţia, însă, fără eticheta de „doctor” pe care nu s-a obosit s-o atârne în palmares, misiunea ta devenea imposibilă. În fine, pedagogul despre care nu ştiai „ce-o să-ţi dea la examen”. Care examen s-a dovedit a fi o estetică a minimalismului. Alex. Leo Şerban avea, bănuiesc, o dietetică a discreţiei şi a bunului simţ. Nu ţi-ar fi pretins niciodată colaje de perioade istorice, analize cu bibliografia canonică la purtător sau uimitoare comparaţii între genuri. Avea, cred, şi o rezistenţă de granit împotriva autorlâcului. Continue reading „Criticul iubit”