Primăvară-vară 2016

Zilele trecute mi-a căzut în mână catalogul primăvară-vară al unei mari companii de modă,  din categoria facem-haine-în-Vietnam-cu-5 Euro/ bucata și am fost surprinsă să descopăr că, în spatele bau-bau-ului exploatator se află o echipă de oameni creativi, onești, cumsecade. Ca mine și ca tine. Întâi de toate, pe prima pagină, ți se promite o călătorie fabuloasă între urban și non-urban, real și fantastic, terestru și celest. Hainele care urmează a-ți fi prezentate evoluează pe o axă imaginară ce leagă aglomerația isterică a orașului de plajele visătoare ale Ibizei, pe unde designerii au cutreierat pentru inspirație. Stilul de viață lejer al insulei i-a ghidat în alegerea țesăturilor, tiparelor, accesoriilor, care nu-s colecții reciclate din alți ani, ci piese noi în conjuncție cu tine. În plus, am aflat că materialele nu sunt banale urzeli, ci ființe vii: denimul se comportă nonșalant vara, iar dantela poate avea o atitudine chic.

Tulburător preambul. În fine, pornesc în călătorie. O fată frumoasă – cum altfel? – și cu atitudine lejeră te însoțește timp de zece pagini schimbând rochii, sacouri, pantaloni, brățări, mărgele și cercei. Hainele nu strălucesc. Le-ai putea găsi și în hipermarketuri sau în magazinele second-hand. Îți dau mai degrabă sentimentul că sunt comode, ușor de purtat, accesibile ca preț și că ceea ce le poate anima de fapt e atitudinea ta. Zâmbăreață, provocatoare, serioasă, indiferentă, letargică, ispititoare, întrebătoare, business și celelalte. Câte măști nu purtăm în fiecare zi! Rezonez cu acest catalog și cu ceea ce îmi amintește despre ființa umană. Nu mă așteptam la așa evadări filosofice. Pe la jumătatea lui, o scrisoare de la designerul companiei, semnată cu „Lots of love, Pauline”. Mă intrigă. Trebuie să o citesc mai ales că eu aveam impresia că iubirea e o pasăre rară pe care n-o scoți din colivie cu una cu două. Hmmm. Începe cu „We collect objects, we collect stories, we collect memories.” Din nou o trimitere în abstract? Povești și amintiri printre haine. Nu-i rău deloc. De asta spuneam, designerii sunt prietenii tăi. Ei cântăresc lumea în senzații și prețuiesc memoria, sediul cunoștințelor și mișcărilor din trecut. E aproape o întoarcere spre sine, un complex de interogări din care te vei lămuri ce-i cu trecerea ta pe pământ. Brandul se dezvăluie în sintagmele următoare: au o perspectivă multi-culturală (au străbătut mapamondul pentru a găsi materiale și culori diverse), apreciază calitatea  și sustenabilitatea (care nu-s doar lozinci, ci un scop în sine), creează pentru toate femeile lumii. Chiar dacă e foarte greu, te vei regăsi cumva. Aș vrea se le transmit pe această cale că și-au asumat o misiune imposibilă. Deși nu răbdăm să nu ne înnoim garderoba în fiecare sezon, asta nu înseamnă că ne duce de nas o rochie sau o pereche de pantofi. În fine, încheie ea, brandul nu lucrează pentru femei ușor de subordonat și nici n-ar fi înțelept să fie așa. Aici m-am pierdut puțin fiindcă eu căutam o pereche de blugi și nu vreau să fiu chemată la revoluție, dragă Pauline.

Încă cinci pagini cu modelul și ajung la un colaj de fotografii sepia din culise. Foarte des întâlnita ancoră de real care ne spune că și ei sunt oameni ca noi, se trezesc dimineața și merg la serviciu, beau cafele și mănâncă fast-food. Se deschide cu „a collection designed for a happy attitude!” ceea ce mă pune pe gânduri. Nu e cazul să exagerați cu siropul. Am început să înțelegem ce înseamnă industria de fashion și intrăm conștienți în jocul iluzionării de masă. Dar gogoșile ieftine cad rău la stomac. Îi văd pe fotografi aranjând luminile, apoi chinuindu-se în Photoshop, pe model stând cuminte la machiaj, pe designeri combinând ținute și accesorii cu stil. O întreagă echipă în tranșee și nicio atitudine veselă.

După o altă serie de fotografii, ajung la finalul călătoriei unde sunt îndemnată să fiu curajoasă, fermecătoare și să-mi găsesc stilul. Pe ultima copertă, o ramă-decupaj din cotidian, cu fețe gânditoare, poznașe, nepăsătoare, liniștite, încrezătoare din care înțeleg că excursia a fost despre cum e să fii om. Ceea ce eu știam și înainte să-mi cumpăr bluza care a ajuns cârpă de șters praful după prima spălare. Deci, care-i faza?

Articol apărut în Dilema veche, nr. 654, 1-7 septembrie 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *